„Păcatele” Mihaelei Buzărnescu! Momentul pe care și-l dorește „șters” din cariera sa: „Nu este frumos, recunosc…”

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu (30 de ani) a explicat cum trăiește meciurile din circuitul feminin de tenis și recunoaște că nu se mândrește cu episodul negativ, care a făcut înconjurul lumii. Pe viitor, românca a recunoscut că va încerca să se tempereze.

Miki s-a apărat după ce a fost protagonista unui moment regretabil, în turul doi al turneului de la Eastbourne, încheiat cu scorul de 3-6, 7-6(5), 6-3 în fața numărului 20 WTA, Kiki Bertens. Atunci, „Miki” a înjurat arbitrul, aflându-se într-o vizibilă criză de nervi, pentru că a considerat că a fost furată.

Intensitatea meciurilor și dorința de a demonstra că poate ajunge și mai sus, la 30 de ani, ar fi dus la momentele halucinante de la Eastbourne: „Trăiesc fiecare clipă când joc și tot timpul dau tot ce pot. Îmi este foarte greu să mă controlez. Nu îmi doresc acest lucru, nu este ok, încerc din răsputeri să controlez aceste reacții. Nu este frumos, recunosc, știu cum se aude din afară. Lumea trebuie să înțeleagă că pentru mine este foarte greu, joc fiecare clipă ca și cum ar fi ultimul meci”, a spus Buzărnescu.

Reacțiile Mihaelei Buzărnescu din timpul partidei cu Bertens: „Nu înțeleg ce dracu’ se întâmplă. Nu înțeleg ce dracu’ joacă! Am fost la două mingi de 4-2! Nenorocitul de prim serviciu, nu îl pot câștiga!?. Înjur de numai pot. Te urăsc, arbitro! Mi-ai furat tot ghemul! Ce-mi face, tot ghemul mi l-a furat”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
Klaus Iohannis se retrage. Eșec total pentru președinte
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×